Experiențe în București

Timpul este de partea dumneavoastră? Descoperiți atracțiile Bucureștiului, monumentele, locurile cu istorie, relaxarea și distracția. Pentru că hotelul nostru este situat în centrul orașului, aveți acces rapid sau conexiuni facile pentru a ajunge oriunde vă doriți. Iată câteva idei din care să vă inspirați.

Centrul Vechi

Clădiri vechi de secole, care poartă în ele istoria și poveștile centrului istoric, acum renovate și transformate, așteaptă să fie descoperite. De la Curtea Veche, odată rezidența lui Vlad Țepes, palat transformat în muzeu în aer liber și Biserica Stavropoleos, ridicată în 1724 de un călugăr grec și plină de icoane, fresce, până la Cărturești Carusel, o librărie modernă desfășurată pe 1000 mp într-o clădire veche resturată și Muzeul Național de Istorie a României, există multe obiective care fac Centrul Vechi un loc unic și special.

În plus, aici veți găsi o sumedenie de resturante, baruri și cluburi, care vă vor servi preparate românești și internaționale, băuturi delicioase și vă vor invita la distracție în fiecare weekend, la doar 12 minute distanță de hotelul nostru.

Palatul Parlamentului

Palatul Parlamentului (Casa Poporului), este sediul celor două camere ale Parlamentului României și este situat pe Dealul Spirii, în centrul Bucureștiului. Aceasta este a treia cea mai mare clădirea administrativă în uz din lume, cea mai grea și cea mai scumpă clădire administrativă din lume. Este compusă din 9 niveluri la suprafață și 9 subterane și are o suprafață desfășurată de 330.000 m².

Construcția sa a început în anul 1984 la cererea președintelui vremii Nicolae Ceaușescu, sub direcția arhitectei Anca Petrescu. Astăzi clădirea este folosită la mai putin de 40% din capacitatea sa.

Obiectivul de află la 10 minute de Piața Unirii, deci la aprox. 20min de mers pe jos de hotelul CH Bucharest. Pentru detalii despre vizite și tarife, consultați acest ghid: http://cic.cdep.ro/ro/vizitare/programe-si-tarife-de-vizitare.

Muzeul Satului

Cu peste 300 de case și construcții tradiționale românești expuse în aer liber, Muzeul Satului este una dintre cele mai populare atracții din București. Situat în parcul Herăstrău, un alt loc frumos pe care vă încurajăm să îl luați la pas, muzeul are în componență case țărănești cu acoperiș din stuf, case construite în pământ, cabine din lemn, biserici, hambare, mori, toate aduse din diverse părți ale țării, pentru a prezenta frumusețile fiecărei zone. Pe lângă diversele clădiri, muzeul mai pune la dispoziție artefacte, cermică și alte obiecte tradiționale din diverse regiuni ale României.

Situat în apropierea stației de metrou Aviatorilor, muzeul este ușor de găsit și un obiectiv important dacă aveți câteva ore la dispoziție. Pentru informații despre transport și bilete, consultați acest link: https://muzeul-satului.ro/.

Therme

O destinație exotică în apropierea Bucureștiului, Therme este o combinație de centru SPA, piscină, parc acvatic și plajă urbană. Parcuri, zone de relaxare, restaurante, zone de înot și zone de distracție, toate vă vor garanta o zi specială. Da, puteți petrece o zi întreagă în acest loc, pentru a vă bucura de toate benficiile.

Locația se află la o distanță de aprox. 45 min cu mașina de CH Bucharest, dar se poate ajunge și cu autobuzul. Accesul se face pe baza unei brățări, iar biletele pot fi cumpărate online, pentru a simplifica check-in-ul. Pentru mai multe detalii despre transport și tarife, vizitați acest link: https://therme.ro/.

Castelul Bran

Faceți o excursie de o zi la Castelul Bran, cunoscut și drept Castelul lui Dracula, și bucurați-vă de puțină istorie, de relaxare și priveliști superbe la munte. Aflat la o distanță de aprox. 200 de km de București castelul este o destinație foarte populară pentru turiști, datorită aerului misterios care îl înconjoară. Castelul este un monument cunoscut internațional și transformat în muzeu, oferind vizitatorilor șansa să vizioneze mobilă veche și obiecte ce au aparținut cândva Reginei Maria, dar și acces către turnuri, pasaje și cotloane înspăimântătoare.

În apropiere se află și cetatea Râșnov, o capodoperă a ingineriei, cu nouă turnuri, 30 de case, o capelă și alte clădiri interesante.

Vizitați site-ul acestui obiectiv pentru a obține detalii despre cum puteți ajunge și programul de vizitare: http://www.castelulbran.ro/index.html.

Pentru mai multe detalii, adresați-vă Recepției!